După consultația la cabinet sau online și recomandarea tratamentului – alopat, homeopatic sau gemoterapic – consider foarte important să urmăresc evoluția pacientului.
Îi încurajez pe pacienții mei să îmi comunice telefonic sau prin WhatsApp cum evoluează simptomele, astfel încât, dacă este nevoie, să putem ajusta tratamentul pe parcurs.
Acest follow-up face parte din modul în care lucrez și nu presupune costuri suplimentare pentru pacient.
Îmi doresc ca fiecare pacient să beneficieze nu doar de o consultație și o prescripție, ci de continuitate, atenție și implicare până la rezolvarea problemei pentru care a solicitat ajutorul meu.
Pentru mine, aceasta înseamnă responsabilitate față de pacient și respect pentru încrederea pe care mi-o acordă.
